No comment

Mă gândesc din ce în ce mai mult la timpul meu. Asta înseamnă că citesc, citesc cu adevărat, din moment ce fiecare carte mă aduce în faţa problemei presante a timpului meu, a cititului meu, a timpului cu mine. Mi-a trecut prin minte cuvântul „dedublare”. Oare ca să am parte de timpul meu, atât cât este el, mereu prea puţin, dar mereu plin şi satisfăcător- oare ca să am parte de timpul meu, ideea de mă construi în exterior trebuie să devină o realitate? Compromisul dedublării e doar o portiţă spre libertatea pe care mi-o oferă timpul meu? Şi atunci, nu se merită? Cred că da. Cred că da, dar şi pentru că acum nu văd altă soluţie. N-am vrut în nimic mai mult. Timpul meu este eternul infinit mai mult de dorit- chemat şi rechemat.