Jucăria mea cea nouă

Sunt sau devin dependentă de cuvinte noi pe care le descopăr şi care mă atrag. O dată descoperite, le folosesc până la epuizare. Sunt ca un copil cu o jucărie nouă pe care şi-a dorit-o dintotdeauna şi pe care o are, în sfârşit. Mă joc cu el până mă plictisesc. Apoi trec la altul. Diferenţa dintre mine şi copil totuşi, constă în aceea că, după un timp, irelevant cât, eu mă întorc la cuvântul meu folosit cândva până la epuizare. Mă apucă aşa un dor de el şi-l găsesc din nou, redescoperindu-l, mai frumos şi mai plin de sens ca oricând. Îl redescopăr. E jucăria mea nouă cea veche…