Ce mai citesc I

Tocmai am terminat de citit două carţi: “ The Museum of Innocence” ( Orhan Pamuk) şi “Antéchrista”( Amélie Nothomb). Pe prima am cumparat-o dintr-un magazin de suveniruri din Turcia; auzisem de Orhan Pamuk; ştiam ca este laureat al premiului Nobel şi ca a fost tradus si la noi…am văzut în librării carţile sale…niciodată nu m-am gândit să le cumpăr, este adevărat, dintr-o prejudecată a mea: nu prea îmi place sa citesc scriitori de Nobel; nu ştiu de ce…Nobelul mi se pare punctul ultim, final în care poţi ajunge în orice domeniu…mi se pare că atunci cand îl iei, ai spus tot: nu mai ai nimic de înţeles, de arătat ori de descoperit…mi se pare trist şi atunci îi evit…Totuşi, pe aceasta am cumpărat-o, chiar cu inima deschisă şi cu siguranţa pe care ţi-o dă această atitudine, aceea că o data ce ai terminat-o de citit , e imposibil să fii dezamăgit. Atitudinea aceasta de …inima deschisă se explică şi prin faptul că vizitând Istanbulul, locul unde se petrece acţiunea în roman, am rămas impresionată în cel mai plăcut mod posibil. L-aş mai vizita o data, acum, dupa ce am citit cartea, cu exemplarul meu în mână, urmând harta de la începutul său. Şi tot astfel aş intra în muzeu…singurul din lume în care nu ai voie să intri decât neînsoţit, ascultând şi trăind,într-un cadru de intimitate totală, o poveste care are nevoie de această susţinere palpabilă pentru a-şi demonstra veridicitatea…e atât de fragil şi de vulnerabil adevărul din ea, incat ai senzaţia că numai astfel ar putea dobândi corporalitate; e ca şi cum doar în acest fel ar putea exista convingerea că tot ce s –a intâmplat a fost real. Povestea, atunci când o citeşti, te face sa te îndepărtezi, ca apoi să te apropii mai mult, din ce în ce mai mult, până la confundare. Paradoxal, romantismul din ea este cel care atrage spre real. În mod normal, ar trebui să îndepărteze pentru totdeauna, prin poziţionarea sa în ludic, reverie, vis, abandon. Pe masură ce citeşti, aştepţi această transformare care nu se întâmpla. În schimb, la final, ai impresia că ai citit o relatare-document oficial, un adevăr general valabil, un ceva care a existat, există şi va exista în carne şi oase. Nimic nu este îndulcit, nimic nu este patetizat, totul este povestit frust, direct, fara ocolişuri, dintr-o suflare. Confesiunea este spovedania unui om convins că a iubit un alt om, complet, convins că nu se va opri niciodată pentru că nu poate şi pentru că nu ştie altfel şi nu vede o alternativă în această lume, demnă de luat în considerare. “A iubi complet”, în definiţia personajului principal masculin înseamnă, pe rând, atracţie, imposibilitatea de a-i scăpa şi lipsa voinţei de a scăpa, abandon, luciditatea pierderii şi a neputinei, durere suportabilă doar prin prezenţa palpabilă a absenţei obiectului dorit, aşteptare voluntară, conştientă, împlinire şi apoi pierdere, după care iarăşi împlinire într-o viată trăită prin amintire. Şi cum poţi să păstrezi vie amintirea altfel decât creând şi bucurându-te de creaţia ta, lăsându-i si pe ceilalţi, pe cei puţini, pe cei aleşi care înţeleg norocul iubirii-boală, să se bucure şi ei la rândul lor? Oricine intră în muzeu şi reuşeşte să prindă esenţa acestei bucurii este un privilegiat într-adevăr. Trebuie să recunosc, că şi dacă n-ai vrea, oricât de multă rezistenţă ai opune, n-ai cum să nu te numeri printre cei care , în final…au inţeles. De aici, nu mai există cale de întors…Şi până la urmă cine ar mai vrea să găsească ieşirea dintr-o capcană atât de necesară? Este intrebarea în adevărul căreia trăieşte personajul şi care reprezintă provocarea bolnavilor care au un singur păcat…acela de “a fi iubit complet”.

Am…plus participiu trecut

Am rănit un sâmbure de caisă cu zâmbetul meu pe jumătate, ironic şi imatur…am ucis un melc în drumul meu grăbit şi nehotărât…am sărat o cireaşă amară în visul meu fad şi incoerent…m-am răzbunat pe frumuseţea cerului cu nori împlumburaţi şi ploieticiţi… m-am răstit la candoarea globului de cristal fin până ce l-am distrus…am spart toate tonalităţile, mirosurile şi imaginile lumii; le-am pisat şi apoi le-am topit în sânge pe care l-am scurs semi-atentă şi semi-responsabilă într-un tub pe care îl port legat de un şnur invizibil la gât… am descătuşat toate ororile şi bucuriile şi le-am unit apoi laolaltă pentru că nu poţi plânge fără să râzi şi nu poţi râde fără să plângi…am irosit toate gândurile, ideile, şansele, iubirile posibile…le-am aruncat nepăsătoare într-un colţ, ca apoi să-mi pară rău, dar nu pentru că-mi păsa, ci pentru că mă plictiseam. Am rănit, ucis, sărat, răzbunat, răstit, spart, descătuşat, irosit, aruncat…razele palide ale începutului căruia nu i-am dat nicicând o şansă.

Would you listen to me?

Would you listen to me? Would you trust me with this one right here? If you just listened for a bit, for a little while, with patience and paying attention...everything would stop and you'll be able to hear...; in between all these loud voices that don't say anything, you'd have the surprise of hearing whispers that say everything there is to say. And when you hear that, you begin to feel, you begin to feel me, to feel that you know me and that you get me and that you really see me. There's no fear, or shame...you just look at me and see me. And when you do that, you begin to breathe, step by step, enjoying every new sound, colour , smell. And when you begin to breathe, you feel the real life in your blood, in your body...and everything around just flourishes and starts breathing with you at the very same moment. And you get to live this great, unspeakable harmony. Everything combining with everything; everything matching everything. And once you acknowledge this, you just can't go back again. Because it's perfect, and you can't go any further than perfect. So...would you just listen to me? I hear the voices that matter, I see the simplicity and the beauty of it all, I can elope from a reality that can kill, destroy, burn all those voices that matter. It's for them that I'm fighting so badly, because I want to hear them still, no matter what. And now I want you to hear tem too...because I think I'm selfish and I think that if I show this to you, we can be happy. So...would you just listen to me? For a while...breathe and hae a little bit of patience and trust me...Can you do that, please? P.S. : I could have given you so much more...

Crustation 'Purple'

Help Me Make It Through The Night

Ben Whishaw NY Times Interview

recomand absolut toate filmele care-l au in distributie pe acest om...pana acum, nu a fost unul care sa nu merite sa fie vazut..eu l-am descoperit in "Parfumul...", facut dupa cartea cu acelasi titlu, de Sukind. "Criminal Justice" 1 este o mini-serie televizata care face din orice film cu acelasi subiect banal al inchisorilor si al sistemului juridic, sa para necredibil si pretentios...

Massive Attack & Madonna - I Want You. (HQ)

cantec de leagan fara diacritice si majuscule

intunericul noptii se tese voluptos in parul tau la fel de intuneric. o lumina aproape oarba, indepartata, dintr-un alt capat de lume se rasuceste stingherita si stinghera pe peretele-fereastra-perdea. raza ei generoasa ne acopera blanda si ne respira pe amandoi aruncandu-ne intr-un vesnic ne-timp. totul e suspendat- obiecte, lumina si intuneric; eu, tu, acum noi, poate inlantuiti asa cum stam pe podea, cu fruntile atingandu-se, cu mainile cautandu-se, prea tematori de puterea si intensitatea adevarului din priviri. intr-un contratimp indecis, nu renuntam. acelasi sunet continuu, neobosit, ne desmiarda sufletele, ne iroseste caldura, ne transfigureaza mintile. sunet, lumina, culoare- toate in intunericul parului tau. umar primitor. brat generos. nu ma mai privesti. dar ma cauti in asa fel incat sa ma gasesti. aici, acum, in momentul noptii acesteia, imi gasesc, in sfarsit, odihna. iubirea, ca fericirea, e inconsecventa si inconstanta. iubesc momentul asta pentru ca simt cu adevarat ca te iubesc. iar faptul ca din momentul asta ramane doar, poate, amintirea, e dovada faptului ca am iubit cu adevarat. franturile de iubire sunt iubire in starea ei netematoare, pura. orice altceva mi se pare o minciuna. de aici respingerea, uneori, repulsia. gandurile mele se nasc in mintea ta sau poate invers. ne inghite noaptea, aici in camera, acum a noastra, maine, a mea.inimile noastre dezgolite, caldura, emotia, apoi, linistea, nepasarea, sentimentul ca nimic si nimeni nu mai conteaza. ne iubim asa cum stam acum, unul langa altul, eu cu capul pe umarul tau. doar atat mai vad in intuneric, si mai simt pe strada intr-un alt intuneric, al altei nopti, mana ta facand-o pumn pe-a mea ca sa nu cada…ca sa nu cad. cand stau aici , in intunericul noptii care se tese voluptos..etc…etc…, in raza de lumina care ma consuma, regasesc intunericul din parul tau intunecat. si nu-mi mai trebuie nimic. te invoc scriind. obosesc. tu vii. pot sa dorm acum, cu gandul tau veghiind asupra mea.
29.12.2012

Inspiration

Je transcris ici ce que j’ai noté hier dans un bar, assise à une table, en regardant la rue avec ses passants, les immeubles et le beau ciel de janvier; il faut mentionner que je lisais en buvant une bière et en fumant une cigarette; comme je n’avais pas de papier sur moi, j’ai écrit les mots sur la feuille blanche à la fin du livre:
J’ai toujours été une femme de passage, en passage. Je n’ai jamais pu espérer que devenir un être de passage, en passage. Comme on considère maintenant les choses, c’est la seule ambition réaliste. Une autre ambition que je ne sais pas comment définir c’est d’écrire ces phrases en roumain. J’ ai essayé. Je mens. Je n’ai pas essayé; mais même si j’avais essayé, je n’aurais pas pu cru le pouvoir faire. Je ne sais pas pourquoi. Je l’ignore, ou bien, peut-être que je me mens encore; je ne peux que l’ignorer. Que faire? Commnet s’y prendre? Je ne comprends rien. Seulement la lumière qui pénètre les vitres, seulement la froideur qui ne peut pas se transformer maintenant en chaleur. Je la cherche toujours cette chaleur, pas à l’extérieur, mais à l’intérieur. Je n’y peux rien. Ce moment-ci c’est celui qui me mène, qui me trouble et me hante. Je ne vis que ce présent, qui dans le grand passage, ne représente qu’une miette.
Je n’ai plus de papier pour rêver mes rêves. Je vois seulement les colombes blanches s’envoler.
12.01.2012