Erykah Badu Vs Portishead

James Brown Vs Fatboy Slim - I Feel Good

Melancolie pozitivă

Invocaţia mea a avut efect. Poate un efect prea puternic. E ger. E o amorţire hibernală şi rece. Şi e uimitor pentru mine cum o aşa vreme poate aduce cu sine atâta căldură, protecţie şi tihnă. Există oameni care par ca vremea de-afară. Reţinuţi în gesturi de emfază, dar mai calzi şi mai sensibili, mai simţitori decât oricare altă… paiaţă fericită. Unde sunt oamenii aştia vii ? Care vorbesc cu ochii, cu trupul, cu mâna, cu fapta… Am nevoie de ei aşa cum respir. Temerea mea cea mai mare e să nu fi dispărut cu toţii, şi apoi, dacă ei există, dacă ei există încă…dacă am lăsat eu să se piardă exerciţiul de a-i fi văzut, de a-i fi simţit prin viscolul ăsta groaznic de-afară?

Time has come - Portishead, DJ Shadow & Unkle

Tori Amos, Bjork, Pj Harvey, Massive Attack Mix (Wax Audio)

Exerciţiu

Noaptea se descoperă treptat
Printre umbre de nylon.
Gânduri se îmbracă sacadat
În răspunsuri uitate.

Patricia Kaas - Les Hommes Qui Passent

Facerea lumii

Pe drum, la marginea satului, praful se mistiue în lumina soarelui tomnatec. Cerul e gros de nori gri, împovăraţi de gânduri cutremurător de străine. Pământul respiră greu albeaţa după-amiezii liniştite. Casele, răsfirate de o parte şi de alta par părăsite, aşa cum stau resemnate în pustietatea descurajantă a câmpului. Oamenii dorm somnul cel dulce al veşniciei, dezmierdaţi de solzii neputinţei. Glasurile au amuţit. Ochii au orbit. Trupurile sunt aici şi departe, prea departe, într-un loc misterios şi tainic de care cu toţii ştiu, dar despre care nimeni nu vorbeşte. Tihna şi liniştea le veghează mersul, sufletele şi mintea, redându-le armonia începutului de lume. Înlănţuiţi astfel, visează. Visează ceea ce au trăit. Visează ceea ce trăiesc. Visează ce n-au putut ori n-au vrut cu adevărat să trăiască. Imagini împrăştiate, aparent fără noimă, se perindă dezordonat, nestingherite, pe suprafaţa proaspătă a celor mai felurite amintiri. Amestecuri de parfumuri, imagini, sunete redau vieţii vitalitatea pe care a pierdut-o. O vitalitate tăcută şi intensă în locul celei zgomotoase şi inautentice. În vis, oamenii o reînvaţă pe prima, aşa cum învaţă să o dea uitării pe cea de-a doua. În vis, se văd pe ei, cei care sunt. Singura asemănare dintre cele două vieţi este interpretabilitatea din care se naşte aceeaşi frustrare a incapacităţii de înţelegere. Încolo, sunt diferite…Prea diferite.
Pe drum, la marginea satului, în praful soarelui tomnatec se joacă doi copii, o fetiţă şi un băieţel, aproape goi. Neştiuţi de nimeni, uitaţi de toată lumea, copiii îşi continuă jocul. Privirile şi mâinile li se întâlnesc când şi când. Uliţa aceasta pare a fi întregul lor univers cu care se contopesc, prin care respiră mulţumirea ignoranţei.
Praful a început să se ridice în rotocoale sfioase încurajate de vântul care mătură norii, tulbură iarba câmpului şi sărută chipul celor doi copii. Cei doi copii care-şi continuă jocul de început de lume, nestingheriţi, apropiaţi şi străini de toţi cei care îi încojoară. Se joacă jocul recreerii. Se joacă jocul în care apa nu stinge focul, în care pământul nu se simte nicicând rece şi împietrit, în care cerul se respiră pe el însuşi, în care visele sunt realităţi halucinanate, în care florile miros la fel, în care inimile bat la unison, în care gesturile acţiunilor nu-s otrăvite de răutate şi de viciu. Se joacă jocul începutului de lume cu beţe de chibrit, cărăbuşi şi un titirez. Şi primul lor gând a fost acesta : pe drum, la marginea satului, praful se mistiue în iubire.

Declaraţie de iubire

Ce mult…ce drum lung am străbătut ca să te regăsesc…Iar acum stau împietrită în faţa ta, neştiind ce să fac ori ce să spun. Mă trezesc resemnată în faţa neputinţei de a te încăpea în mine. Am iubit o himeră. Cel mai grav e că nici nu te-am cunoscut vreodată aşa cum eşti, aşa cum ai fost. Am cunoscut doar haina cu care te-am sufocat. Iar tu, când nu te-ai mai recunoscut, ai fugit. Fugit de mine, fugit de noi…regăsindu-te pe tine. Iar acum, acum nu ştiu cum să-ţi spun ori să-ţi arăt toate astea. Nici nu ştiu de ce aş mai face-o. Încep să uit. Încep să te uit. Dar nici surogate de tu nu-mi trebuie. Şi-atunci mă tac în vocea ta, unde e liniştea tihnită a iubirii pure.

Începutul

În liniştea mocnită a dimineţii, când soarele se aşterne în camera goală, nesinchisindu-se de răceala gândului pe care nu-l poate întreţine, o şoaptă se trezeşte aşa, brusc, deodată, pe neanunţate. Şi ieşind din tine, dorindu-ţi doar să pleci, să fugi fără să-ţi mai întorci privirea, te sperii la auzul ei, te îngrozeşti presimţind insistenţele ei şi încerci din răsputeri, inutil, s-o alungi, s-o negi, s-o anulezi. Şi ieşind din tine, îţi doreşti s-o priveşti aşa din afară, de-afară…
Dar, într-o clipă, găseşte calea cea mai uşoară, îţi simte şi-ţi găseşte fisura şi se strecoară în sufletul tău iremediabil de-acum pierdut sau ridicat. Doar ceea ce faci tu cu puterea ei…Uită-te afară. Ridică-te chiar acum şi du-te la fereastră. La început n-o să vezi nimic. Doar o să te uiţi, aşa cu privirea pierdută, neconştientizând nimic. Ai răbdare. Vederea revine treptat după o orbire îndelungată. Las-o în ritmul ei şi ea se apropie de tine când te simte pregătit s-o primeşti.

Aphex Twin - Acrid Avid Jam Shred

Soulstance - The Time

SNAPSHOT

Lumina lumânarii se scobeşte în dinţi şi râde ; râde de noi doi, pentru că nu ne-am dat seama că, de fapt, am început să ne iubim de ieri ; râde fiindcă ne-am dat seama abia azi, când mi-ai zâmbit. Ai trecut prin mine, nu-i aşa?

Ai mâzgălit ( nu-i corect!) un nume pe pereţii din baie. Era un nume ciudat, n-am putut să-l citesc, dar simţeam că-i al meu sau scris pentru mine. Nu ştiu de ce, de atunci mă cheamă cum ai zis tu ; numai tu ştii cum…

Ai uitat un gând pe care mi l-am amintit eu ieri. « Nu-i nimic », ţi-am spus, « mi-am amintit eu. » Memoria mea slăbeşte în prezenţa ta.

Mi-ar fi plăcut să mă ardă focul de la candela din camera ta; aşa, aş fi ştiut ce-ai simţit tu ieri pe plajă când ai mers să înoţi şi ai uitat să mai ieşi din apă. Erai din ce în ce mai departe; totuşi, zâmbetul tău îl vedeam mai clar ca niciodată ; la fel, îi simţeam căldura ; mi-ai făcut cu mâna, mâna înghiţita de valuri.

Mă izbesc de punte şi zâmbesc. Ce mi se mai poate întâmpla acum că te-am (re)găsit ? Simt cum mă agăţ(i) de lumea asta…

Gramatik - Lonely & Cold (Original Mix)

Tu şi cu mine ştim separat cel mai bine ( scrisă în octombrie, de dimineaţă, la o cafea cu tine)

O linie albă, goală, indiferentă, trasată pe un trunchi de copac- astăzi tac şi sper s-o fac şi mâine. Astăzi tac pentru că nu ştiu ce altceva aş mai putea să fac. Am vorbit, iar cuvintele s-au întors împotriva mea rând pe rând, lovindu-mă crunt. Şi cu toate astea, nu le pot urî, nu pot urî, pentru că mă regăsesc în toate şi în nici unul deopotrivă. Am vorbit, sperând. Am vorbit, dăruind. Am vorbit, iubind. Apoi am vorbit, încercând. Am eşuat. Acum tac. Uneori ascult, Uneori aud glasul care alină, care îmbrăţişează, care mângâie. Alteori aud…imagini, culori, gesturi care s-ar zice că mă cunosc, care s-ar zice că ar fi ale mele. Dar eu…mă regăsesc în frânturi din adevăruri, iar celelalte…mă pierd, mă pierzi…îmi ridic ochii spre cer şi albastrul lui şi lumina lui îmi şoptesc matern nu, nu face asta, şşşhh…taci. Nu spune nimic. Priveşte-mă. Doar priveşte-mă. Stau aici la masă, iar tu, stai şi tu aici cu mine. Eşti în faţa mea, iar eu sunt o linie albă, goală, indiferentă, trasată pe un trunchi crud de copac. Sunt departe deja. Şi tac pentru că nu mai vreau să te înfrunt. Nu mai vreau să explic, fiindcă mă irosesc inutil. Şi atunci tac şi te privesc şi nu mai văd nimic. Visez acum, iar locul meu e acolo unde visului nu-i e teamă de puritate. Atunci când m-ai desenat…Nici nu şti că atunci când mi-ai desenat chipul după chipul şi asemănarea ta închipuite, mi-ai ordonat, mi-ai impus, m-ai forţat să tac. Pentru totdeauna, iremediabil. Şi atunci, tot ceea ce pot să fac acum, ascultând cerul, este să stau în faţa ta şi să-ţi privesc buzele mişcându-se într-un joc suprarealist. Ţi-am scăpat printre degete…dar tu te încăpăţânezi să şii cel mai bine. Ai un răspuns la toate, deci nu şti nimic.

Katy B - Katy On A Mission - Official Music Video

Slowdive - Ballad Of Sister Sue

Ce-am citit şi mi-a rămas…

« Iubirea nu moare niciodată de moarte naturală. »( Anaïs Nin)
« …eu am un capital de singurătate care-mi dă dreptul să vorbesc »
« Te-ai gândit vreodată cum este să iubeşti un bărbat, să fii copleşită de dorinţa de a fi cu el şi să te urci în pat cu altul ? Să-ţi fie sufletul departe, lângă cineva, şi corpul alături de altcineva ? »
« Ce-i aia măsură ? »
« …panica reclamă urgenţa gestului. »
« …cum să-mi treacă mie prin cap ceea ce ce-ţi trece ţie prin cap ? »
« O adevărată prietenie este aceea din poveşti, din basme. Este cea în care prietenul, aşa cum se spune în poveşti, dacă vede că pe batistă au apărut trei pete de sânge, vine. Şi vine de oriunde ar fi el. Şi tu ştii ca va veni. Am simţit această prietenie » ( Aurora Liiceanu- « Prin perdea »)

Nolwenn Leroy - Textile Schizophrénie - Acoustic

Jocul

Împrumută-mi puritatea gândului tău.
Plantează-l în mine şi udă-l până ce
Creşte mare, mare…
Fă-l puternic şi nu-l smulge nicicând.

Învaţă-mă

Învaţă-mă cum să calc pe cioburi fără să mă tai.
Învaţă-mă cum se împerechează mărgelele.
Învaţă-mă cum urlă cărăbuşii.
Învaţă-mă roşeaţa timidităţii tale.
Învaţă-mă cum se mângâie mărăcinii.
Reînvaţă-mă aparenţa imposibilului.

no title

Luna mi se plimbă prin gură
Căutând să muşte din limba dorinţei
În schimb, tot ce găseşte este laşitatea neputinţei.

" Nicio privire"

« Exişti doar ca să-mi aminteşti că iubirea există. »

De sezon...

Poate că fiecare nebunie are un nume şi fiecare dintre noi se chinuie în timpul vietii să îi dea o formă de normalitate, în aşa fel încât să o facă suportabilă în exterior ca pe o dovadă a adaptabilităţii. Această nebunie mascată îl ajută să supravieţuiască într-o lume de nebunii mascate. Îl face suportabil, accesibil, social, normal. Dacă nebunia asta nu ar fi controlată prin haina pe care o poartă involuntar, dacă nebunia asta ar fi dezbrăcată, deci vulnerabilă, nebunul care a creat-o ar trăi doar în adevăr. Nebunia de care sufăr este una de mijloc ; nu este nici îmbrăcată, pentru că nu ştiu cu ce s-o îmbrac, nu este nici goală pentru că-mi lipseşte curajul de a înfrunta întunericul pe care îl presupune o viaţă trăită în adevăr. Nebunia pe care o port nu are nume pentru că nu ştiu ce fel de nume i s-ar potrivi. Ma uit la nebunii din jurul meu şi văd cum nebunia lor are mască, are nume, are ochi şi glas. A mea însă…cine este atât de inconştient în generozitatea sa să-mi împrumute o mască ?