Melancolie pozitivă

Invocaţia mea a avut efect. Poate un efect prea puternic. E ger. E o amorţire hibernală şi rece. Şi e uimitor pentru mine cum o aşa vreme poate aduce cu sine atâta căldură, protecţie şi tihnă. Există oameni care par ca vremea de-afară. Reţinuţi în gesturi de emfază, dar mai calzi şi mai sensibili, mai simţitori decât oricare altă… paiaţă fericită. Unde sunt oamenii aştia vii ? Care vorbesc cu ochii, cu trupul, cu mâna, cu fapta… Am nevoie de ei aşa cum respir. Temerea mea cea mai mare e să nu fi dispărut cu toţii, şi apoi, dacă ei există, dacă ei există încă…dacă am lăsat eu să se piardă exerciţiul de a-i fi văzut, de a-i fi simţit prin viscolul ăsta groaznic de-afară?