24 august 2011

Clişeul care spune adevărul

„ Dacă aş putea să rămân aici pentru totdeauna, aş rămâne...” Am auzit de-atâtea ori fraza asta...în filme proaste, de mâna a doua, în versurile vreunui „hit”, în vreo declaraţie de amor făcută de vreun personaj al cărui vocabular nu conţine mai mult de cincizeci de cuvinte, aceleaşi cincizeci de cuvinte...Le-am auzit şi le-am răsauzit, şi de fiecare dată mă pufnea râsul, gândindu-mă sarcastic, cu o superioritate îndoielnică, „ce clişeu”. Şi este un clişeu, a fost un clişeu şi va fi un clişeu...Nu am crezut însă niciodată că ar putea fi ceva mai mult de atât. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că poate la mijloc este vorba doar de sinceritate pură care nu ştie să se exprime altfel, mai original, mai creativ, mai pretenţios, probabil...Nu m-am gândit că atunci când simţi ceva puternic, intens şi dureros de autentic, fără putinţă de scăpare, nu mai ştii ce să zici, toate cele cincizeci de cuvinte se transformă, pe nesimţite, în zero cuvinte, şi că tot ce-ţi poate ieşi din gură este un banal, nenorocit de clişeu...Poate că aşa se recunoaşte autentiticitatea, poate că aşa se recunoaşte un sentiment ne-clişeu, o privire ne-clişeu, un gând ne-clişeu, o emoţie ne-clişeu, un...ne-clişeu. Şi atunci, poate că, înainte de a pufni în râs, ar fi indicat să tragi aer în piept şi să te uiţi cu atenţie la omul care l-a rostit...să-l priveşti şi să-l vezi...să-i priveşti ochii...să-i priveşti şi să-i vezi privirea, să-i asculţi tonalitatea şi ritmul din glas şi să judeci pentru tine însuţi. Cine ştie? Poate vei avea norocul unui moment miraculos, de magie, venit dintr-o altă lume, aceeaşi lume care pare atât de îndepărtată, dar în care te refugiezi chiar şi acum, când stai lânga mine, un „mine” abstract si confuz, acelaşi care a rostit: „ daca aş putea să rămân aici pentru totdeauna, aş rămâne...” Dacă nu te pufneşte râsul, aşa cum am făcut eu, şi faci parte din aceia care sunt atenţi şi văd, atunci poate vei avea o inspiraţie de moment şi vei răspunde cu un alt banal , nenorocit de clişeu: „ Şi cine te opreşte să nu rămâi?”

Un comentariu:

  1. Deci postul asta e preferatul meu. M-a facut sa plang si sa rad in acelasi timp. Sau poate radeam cu lacrimi. Nici nu-mi dau seama. Oricum, superb!

    RăspundețiȘtergere