9 noiembrie 2010

marţi, 9 noiembrie 2010

Marţi, 9 noiembrie 2010

Nu mai ştiu ce simt. Nu mai ţin minte. Am uitat sau poate vreau să uit. În faţa ta sunt o fantoşă ; cu faţa schimonosită râd aiurea într-una. Mă uit la mine de la o masă alăturată, un pic mai departe, şi mă întreb : cine e femeia asta ? Acum îmi amintesc. Ascunsesem bine sentimentul ăsta. Îl îngropasem. Se pare că nu destul de adânc. Reprezinţi tot ce am încercat să uit. Eşti efectul unei stări. Eşti efectul a tot ceea ce am devenit azi : un amestec de frustrări şi teama de ridicol. Te-am văzut cum încerci. Te porţi frumos. Dau o parte din mine. Dau tot. Tu arunci câte un os… ca răspuns civilizat la preaplinul din mine. Toată neputinţa…toată vina pe care o simt azi de atâta vreme poartă un singur nume. Nu mai ştiu să-l numesc, dar unul dintre chipurile tale este al tău. Te-am vazut in m. şi f. …Te-am văzut atunci când ei erau mari şi puternici, iar eu eram cel mai mic, cel mai urât, cel mai prost obiect din greşeală însufleţit. Eşti « a loaded gun » pentru mine. Ca să n-o faci tu, apăs singură pe trăgaci ca să trăiesc în continuare cu iluzia că alegerea a fost a mea. « E ceva mai puternic decât mine… ». Mă las în voia Ta…fă ce ştii cu mine, pentru că eu n-am ştiut niciodată. Cred că am reţinut ce era important : eşti ceea ce urăşti cel mai mult. Chiar nu vezi ? Pentru tine ar trebui să se inventeze superlativul la superlativul absolut. Scriu în cuvinte plastefiate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu