« Iubirea nu moare niciodată de moarte naturală. »( Anaïs Nin)
« …eu am un capital de singurătate care-mi dă dreptul să vorbesc »
« Te-ai gândit vreodată cum este să iubeşti un bărbat, să fii copleşită de dorinţa de a fi cu el şi să te urci în pat cu altul ? Să-ţi fie sufletul departe, lângă cineva, şi corpul alături de altcineva ? »
« Ce-i aia măsură ? »
« …panica reclamă urgenţa gestului. »
« …cum să-mi treacă mie prin cap ceea ce ce-ţi trece ţie prin cap ? »
« O adevărată prietenie este aceea din poveşti, din basme. Este cea în care prietenul, aşa cum se spune în poveşti, dacă vede că pe batistă au apărut trei pete de sânge, vine. Şi vine de oriunde ar fi el. Şi tu ştii ca va veni. Am simţit această prietenie » ( Aurora Liiceanu- « Prin perdea »)
29 decembrie 2010
Jocul
Împrumută-mi puritatea gândului tău.
Plantează-l în mine şi udă-l până ce
Creşte mare, mare…
Fă-l puternic şi nu-l smulge nicicând.
Plantează-l în mine şi udă-l până ce
Creşte mare, mare…
Fă-l puternic şi nu-l smulge nicicând.
Învaţă-mă
Învaţă-mă cum să calc pe cioburi fără să mă tai.
Învaţă-mă cum se împerechează mărgelele.
Învaţă-mă cum urlă cărăbuşii.
Învaţă-mă roşeaţa timidităţii tale.
Învaţă-mă cum se mângâie mărăcinii.
Reînvaţă-mă aparenţa imposibilului.
Învaţă-mă cum se împerechează mărgelele.
Învaţă-mă cum urlă cărăbuşii.
Învaţă-mă roşeaţa timidităţii tale.
Învaţă-mă cum se mângâie mărăcinii.
Reînvaţă-mă aparenţa imposibilului.
no title
Luna mi se plimbă prin gură
Căutând să muşte din limba dorinţei
În schimb, tot ce găseşte este laşitatea neputinţei.
Căutând să muşte din limba dorinţei
În schimb, tot ce găseşte este laşitatea neputinţei.
De sezon...
Poate că fiecare nebunie are un nume şi fiecare dintre noi se chinuie în timpul vietii să îi dea o formă de normalitate, în aşa fel încât să o facă suportabilă în exterior ca pe o dovadă a adaptabilităţii. Această nebunie mascată îl ajută să supravieţuiască într-o lume de nebunii mascate. Îl face suportabil, accesibil, social, normal. Dacă nebunia asta nu ar fi controlată prin haina pe care o poartă involuntar, dacă nebunia asta ar fi dezbrăcată, deci vulnerabilă, nebunul care a creat-o ar trăi doar în adevăr. Nebunia de care sufăr este una de mijloc ; nu este nici îmbrăcată, pentru că nu ştiu cu ce s-o îmbrac, nu este nici goală pentru că-mi lipseşte curajul de a înfrunta întunericul pe care îl presupune o viaţă trăită în adevăr. Nebunia pe care o port nu are nume pentru că nu ştiu ce fel de nume i s-ar potrivi. Ma uit la nebunii din jurul meu şi văd cum nebunia lor are mască, are nume, are ochi şi glas. A mea însă…cine este atât de inconştient în generozitatea sa să-mi împrumute o mască ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)