Jocul

Împrumută-mi puritatea gândului tău.
Plantează-l în mine şi udă-l până ce
Creşte mare, mare…
Fă-l puternic şi nu-l smulge nicicând.

Învaţă-mă

Învaţă-mă cum să calc pe cioburi fără să mă tai.
Învaţă-mă cum se împerechează mărgelele.
Învaţă-mă cum urlă cărăbuşii.
Învaţă-mă roşeaţa timidităţii tale.
Învaţă-mă cum se mângâie mărăcinii.
Reînvaţă-mă aparenţa imposibilului.

no title

Luna mi se plimbă prin gură
Căutând să muşte din limba dorinţei
În schimb, tot ce găseşte este laşitatea neputinţei.

" Nicio privire"

« Exişti doar ca să-mi aminteşti că iubirea există. »

De sezon...

Poate că fiecare nebunie are un nume şi fiecare dintre noi se chinuie în timpul vietii să îi dea o formă de normalitate, în aşa fel încât să o facă suportabilă în exterior ca pe o dovadă a adaptabilităţii. Această nebunie mascată îl ajută să supravieţuiască într-o lume de nebunii mascate. Îl face suportabil, accesibil, social, normal. Dacă nebunia asta nu ar fi controlată prin haina pe care o poartă involuntar, dacă nebunia asta ar fi dezbrăcată, deci vulnerabilă, nebunul care a creat-o ar trăi doar în adevăr. Nebunia de care sufăr este una de mijloc ; nu este nici îmbrăcată, pentru că nu ştiu cu ce s-o îmbrac, nu este nici goală pentru că-mi lipseşte curajul de a înfrunta întunericul pe care îl presupune o viaţă trăită în adevăr. Nebunia pe care o port nu are nume pentru că nu ştiu ce fel de nume i s-ar potrivi. Ma uit la nebunii din jurul meu şi văd cum nebunia lor are mască, are nume, are ochi şi glas. A mea însă…cine este atât de inconştient în generozitatea sa să-mi împrumute o mască ?

Inimi cicatrizate

Cartea lui M. Blecher, « Inimi cicatrizate », vorbeşte şi se susţine atât de evident singură, încât nu mai are nevoie de nicio recenzie. Iată şi dovada : « …dar apoi, când loviturile s-au înteţit, n-am mai simţit nimic…Ştii ce se numeşte în medicină ţesut cicatrizat ? Este pielea aceea vânătă şi zbârcită, care se formează pe o rană vindecată. E o piele aproape normală, atât doar că e insensibilă la frig, la cald ori la atingeri […] Vezi, inimile bolnavilor au primit în viaţă atâtea lovituri de cuţit încât s-au transformat în ţesut cicatrizat…Insensibile la frig…la cald…şi la durere…Insensibile şi învineţite de duritate » ( pag. 236, ed. Minerva, Buc., 1970)

Despre “cum şi ce se citea”

Un articol mai vechi din revista “Dilemateca”, septembrie 2010, pag. 15-19, care se numeşte Lectura clandestină în România comunistă, semnat de doamna prof.univ. Sanda Cordoş. Mi s-a părut scris foarte la obiect, şi de aceea, interesant, util şi accesibil. Iar pentru cei interesaţi de subiect mai în detaliu, există numeroase referinţe ce pot fi consultate.