Îmi place să călătoresc cu trenul. Poate pentru că îmi dă constant senzaţia de infinitate şi de diversitate de posibilităţi. Poate pentru că în tren simt că nimic nu se sfârşeşte niciodată şi că acest nimic nu suferă transformări pe parcurs, în drumul său.
E ceva calmant, liniştitor, aproape terapeutic în mersul acesta, mereu acelaşi şi totuşi altfel, cu lumea din afară, privită pe geam, dintr-un interior confortabil, sigur , la adăpost.
E o senzaţie de detaşare, de plutire, de întoarcere în sine, şi în acelaşi timp, de armonizare şi de iubire cu şi pentru tot şi toţi.
E un sentiment dezarmant de libertate, ca efect al neputinţei şi al unei inţelepciuni ce vine, la rândul său, dintr-o conştientizare asumată şi dintr-o înţelegere reală a lucrurilor...Libertatea începutului, libertatea de a-mi îngădui sa fiu eu însămi în esenţă pură pentru două-trei, zece ore, care par infinite şi care îşi fac loc în mine ca să rămâna şi după ce cobor pentru mult, mult timp încă; libertatea de a visa în tihnă, fără întrerupere sau vinovaţia că „pierd timpul aiurea”; libertatea de a admira şi de a aprecia simplitatea; libertatea de a fi recunoscătoare pentru ceea ce mi se dă, pentru că pot să văd şi să simt ceva ce nu poate şi nici nu se vrea a fi exprimat.
E ceva ce seamănă a oboseală de alint...Oboseala de alint este ceva reconfortant, care mă remontează, care mă umple de energie pozitivă, care mă ajută să uit ceea ce este de uitat şi-mi reaminteşte ceea ce este menit şi merită să rămână: întunericul nopţii cu amorţeala firavă şi muzică în caşti; capul ce se odihneşte pe umărul persoanei fără de care mi se pare ca nu pot trăi; intimitatea caldă a locului; lumina de început a zilei, cu cer roşu; privirea în care m-am pierdut iremediabil, pentru totdeauna, pe care îmi spun că mâine, sigur mâine, o voi uita, dar care rămâne cu mine, în mine toata viaţa, şi cu puţin noroc, şi după...; lumina cealată a zilei, matură, maternă; cartea pe care nu o pot închide pentru că asta ar fi ca şi cum m-aş închide pe mine, ca şi cum m-aş nega şi m-aş respinge pe mine şi o lume intreagă..şi cum m-aş mai putea defini daca aş face asta? Ce altă călătorie mi-ar mai fi îngaduită?
